6 intrebari despre garderoba, pe care le-ai primi din partea mea

Poate ca faci parte din acel 1% din populatia feminina, rarissime exemplare care isi cunosc silueta si paleta cromatica, au dulapul ordonat, care isi intretin si imbogatesc garderoba pe baza unei liste de shopping, care isi pregatesc din timp tinutele si, mai ales, care stiu ce piese tin in dulap, le poarta pe toate si tin la ele, in egala masura.

Insa sunt mai mari sanse sa te incadrezi in celelalte 99% dintre femei. Cele care au idee despre ce le sta bine si ce nu, dar cedeaza tentatiilor la cumparaturi. Cele care, din cand in cand, simt frustrare la imbracarea unei haine care nu li se mai potriveste: ba le-a ramas mica sau mare, ba care nu le mai spune nimic. Cele care se bazeaza deseori pe sfaturile prietenelor care se imbraca bine, dar care (culmea!) nu au un stil similar cu al lor. Cele al caror garderoba e un amestec de functional, aspirational, haine „pentru orice eventualitate” si piese „pentru atunci cand voi arata mai bine/ voi fi mai indrazneata/ ma voi simti sexy”. Cele care isi fac frecvent trieri de garderoba, dar care raman tot cu un munte de haine nepurtate…

Inainte de a-ti da ochii peste cap – „mda, le stie ea pe toate…”, ti-ai putea spune in gand – si inainte de a face prima triere de garderoba pe anul asta, vreau sa stii ca sub muntele de haine din dulap si printre cele facute sandwich prin sertarele unei comode, acolo se ascunde identitatea ta stilistica. Cea care iti apartine doar tie si prin care doar tu te poti exprima.

Smecheria sta in 45% munca de arheolog, 45% munca de investigator si 10% munca de stilist. Asa ca mi-am propus ca, pentru azi, sa facem primul pas din munca de investigator. Incepe prin a raspunde la cele 6 intrebari de mai jos, pe care si eu ti le-as pune cand am face impreuna o sedinta de stil.

  1. Ce iti doresti sa realizezi lucrand impreuna cu un stilist? Ti-ar placea sa incerci ceva nou, dpdv stilistic? Sa ai o garderoba mai bine pusa la punct?

Identifica imaginea de ansamblu, obiectivul pe termen lung. Problema multor garderobe este ca sunt construite haotic: haine peste haine, adunate de-a lungul timpului, fara a avea un fir rosu conducator in spatele lor. Simpla cumparare de haine, accesorii si incaltaminte – fara o „viziune” stilistica la baza acestui proces – face ca dulapul sa devina o unitate de depozitare, un soi de debara in care depui lucruri, in loc de a fi o galerie de prezentare a optiunilor tale vestimentare.

O data ce ai identificat ce iti doresti sa fie dulapul si garderoba pentru tine – inainte de a le goli, umple sau reumple – te ajuta ca in timp sa faci loc doar pieselor potrivite. Adica celor cumparate cu intentie.

Am scris aici despre cum poti aplica strategia galeriei de arta la shopping.

  1. Cand deschizi usile dulapului, ce stii sau observi ca iti lipseste? Unde sunt „gaurile” din garderoba ta actuala?

O metoda simpla de a-ti vizualiza garderoba si nevoile stilistice, este sa constientizezi ce ai nevoie ca sa te imbraci asa cum vrei si meriti, nu ce iti doresti. Exista vreo piesa, culoare, imprimeu, accesoriu, tip de tesatura sau tip de tinuta pe care ti-ai dorit, in mod repetat, sa o ai in dulap? Exista vreun lucru care ar completa cel putin 50% dintre piesele pe care deja le ai si care ti-ar multiplica outfiturile? Poate fi vorba de un sacou bleumarin, de o pereche de cizme elegante si fara toc, de o bluza cu maneci transparente sau de un pulover in nuanta ta preferata de roz zmeuriu…

Multe dintre noi stim ca avem „atat de multe haine”, dar cand ne concentram pe piesele practice, esentiale, pe care le-am purta frecvent cu placere, ne dam seama ca acelea ne lipsesc.

  1. Aruncand o privire in calendar si agenda, cat de pregatita esti pentru sezonul urmator si ce angajamente sociale (profesionale si/ sau personale) stii ca urmeaza? (Iti recomand sa te uiti la urmatoarele 3-5 luni)

Sigur, acel top din catifea argintie poate intra pe lista ta shopping – daca am fi in noiembrie si ar curge cu invitatii la petreceri! Cine stie, poate asa se va intampla la finalul lui 2021… Pana atunci, analizeaza cat de bine iti e pregatita garderoba pentru lunile imediat urmatoare. In felul acesta, te poti concentra fie pe a purta cat mai mult (si in cat mai multe feluri) din ce ai deja disponibil pentru sezonul in curs, fie pe a-ti pune deoparte bani pentru piese cu adevarat necesare. Orice altceva iti va distrage atentia, iar piesele respective vor fi cheltuieli inutile.

Intreaba-te, de pilda, daca garderoba ta e pregatita pentru primavara. Ai un trench frumos, de calitate, in dulap? Ai cateva pulovere subtiri si colorate, care sa inlocuiasca tricotajele groase ale iernii? Ai incaltaminte potrivita? Dresuri in diferite grosimi si texturi, pentru zilele capricioase de martie?

In mod similar, verifica la ce evenimente non-digitale urmeaza sa participi. Ai deja o tinuta pregatita pentru cununia verisoarei tale, stabilita pentru aprilie? Ai echipamentul de ski sau snowboard pentru excursia de la final de februarie?

O alta varianta, mult mai aproape de casa, este sa verifici starea hainelor pe care le-ai purtat mult in ultimele luni – in ultimul an! -, de cand lucrezi de acasa. Poate merita sa iti cumperi un halat nou de baie, o pereche de balerini sau papuci, un set de loungewear (cardigan+pantaloni sau hanorac+pantaloni)… Ca sa nu mai spun de: o pereche de ochelari de vedere (in caz ca ti s-au modificat dioptriile, cum mi s-a intamplat mie), cateva maieuri termice sau body-uri (ca sa poti purta in casa rochiile si camasile subtiri, fara sa te plangi la Radet), 1-2 sutiene fara armaturi…

Citeste aici articolul pe care l-am scris despre cele trei tipuri de garderobe si tipologiile proprietarelor lor. Oare cu care te identifici?

  1. Cultivarea stilului personal se rezuma, printre altele, la a purta numai haine in care te simti foarte bine. Subliniez: te simti, inainte de a arata. Care sunt hainele, tinutele, culorile in care te simti comod, atat in timpul saptamanii dar si in weekend?

Stii cuvantul acela ultra-vehiculat, „asumare”? Pentru mine personal, stilul tine de asumare, tot la nivel personal si foarte intim. Adica: intre a ma simti bine in tinuta X si a urma o anume regula care dicteaza sa nu imbrac piesa A din tinuta respectiva (pentru ca, stiu eu, mi se vede abdomenul rotunjit sau pentru ca picioarele mele nu par suficient de lungi), voi alege intotdeauna sa ma imbrac in tinuta in care ma simt bine.

In primul rand, pentru ca nu am motiv sa neg cum arat. Pe cine mint? Cui ii foloseste iluzia creata? Cat m-ar ajuta complimentele celorlalti daca, o data reintoarsa acasa si privindu-ma in oglinda, m-as intrista sa ma vad fara „mastile” care sustin iluzia picioarelor mai lungi, a abdomenului plat, a fundului mai bombat, a bratelor mai subtiri si a tuturor detaliilor pe care le-am pus sub microscopul nelinistilor nascute din validari ce tin doar de exterior si de corp? In al doilea rand, pentru ca stiu ca disconfortul – fizic, psihologic – creat de o tinuta in care nu ma simt „eu” se va vedea. Si, ca un bumerang, tinuta respectiva imi va face un deserviciu.

Asa ca intrebarea mea de mai sus e foarte importanta. Catre ce fel de haine gravitezi si de ce? Ce fel de tesaturi iti plac, care sunt cele pe care le intretii cu usurinta? Cum te simti intr-o anumita tinuta sau intr-o anume pereche de pantofi, daca o sau ii porti mai multe ore pe zi? Cat de usor respiri si te misti in alte tinute? Care sunt acele haine care iti dau o senzatie de placere corporala, dar despre care ti-ar fi jena sa marturisesti unui stilist ca le porti?

A avea stil sau a avea UN stil: iata intrebarea, la care am cautat raspunsuri in acest articol.

Am scris si despre ce inseamna a trai intro lume de copy-paste stilistic, aici.

  1. Care sunt cele 3-5 piese preferate din garderoba ta de azi?

Daca iti e dificil sa iti identifici stilul general, ia drept puncte de reper piesele sau tinutele tale preferate. De ce iti plac atat de mult? Ce te face sa le imbraci des? Se potrivesc siluetei? Le poti asorta usor, cu orice? Sunt semnate de designerul tau preferat? Le porti in orice anotimp si orice moment al zilei sau saptamanii, schimband doar accesoriile si incaltamintea?

De cate ori iti pui problema cumpararii unei noi piese, verifica cum se aliniaza cu aceste 3-5 elemente din garderoba ta. O vei purta la fel de usor? Se va asorta cu ele? Simti ca o vei imbraca des si pe termen lung? Sau e doar o chestie de moment, o tentatie, un impuls?

  1. La final, ce iti doresti ca garderoba sa spuna despre tine?

Hainele sunt un instrument, un mijloc pentru a atinge un obiectiv. Iar obiectivul este exprimarea identitatii si fiintei tale, sub forma tuturor lucrurilor minunate pe care le ai de oferit lumii. Sansele sunt ca, cu cat te cunosti mai bine, cu atat iti va veni mai usor sa decizi ce iti place sa imbraci si ce te sustine mai mult in a fi tu insati.

Scrie-mi (aici), daca vrei sa gasim impreuna raspunsurile la cele 6 intrebari.

close

Nu rata nici un trend!

CITEȘTE POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE