Pe masura ce se apropie ultima zi a lui 2020, m-am trezit reflectand la acest an de pseudo-normalitate, de viata traita cu susul in jos.

Anxietatile obisnuite au fost date deoparte de situatii reale de viata si de moarte. A fost un an care, daca am fi intr-un scenariu de Hollywood, l-am putea descrie drept drama post-apocaliptica, cu intriga construita in jurul gelurilor antibacteriale, mastilor sanitare si vaccinurilor.

Corona nu mai e doar o bere mexicana, usoara.
Mastile au facut tranzitia de la produse de infrumusetare sau accesorii pentru un bal mascat la necesitati de sanatate.
Ne-am modificat obiceiurile sociale, iar vocabularul ni s-a imbogatit cu termeni medicali.
Momentele de sarbatoare au fost si ele modificate. Intr-un an obisnuit, zilele de nastere, aniversarile si nuntile ar fi fost marcate prin petreceri, prin etalari emotionale incredibil de tactile: ne-am fi imbratisat stranse, ne-am fi mangaiat pe par, ne-am fi batut pe umeri, ne-am fi sarutat pe obraji, pe buze, pe frunte! In schimb, ne-am intors spre interior, am gasit moduri inventive de a ne atinge si a de trai bucuria in limitele spatiile pe care le locuim.
Restaurantele s-au transformat in livratori de gastronomie.
Cinematografele si teatrele s-au mutat pe micile – si foarte micile – ecrane.
Miscarea fizica – ceva cu care suntem atat de putin obisnuiti, o activitate valorizata atat de putin incat pana si singura ora saptamanala de sport a unui scolar ajunge sa fie eliminata din programa – a devenit, in primavara, un ritual zilnic atat de necesar.
O punga de faina, o rola de hartie igienica, un pachet de drojdie, un recipient cu alcool sanitar au fost, timp de saptamani intregi, mai dorite si cautate decat un obiect de lux.
Am constientizat, poate pentru prima data in viata, cat de norocosi fusesem ca ii putusem imbratisa pe cei dragi fara a sa ne fie teama de consecinte.

Pe scurt, lucrurile mari au devenit mici, iar cele anterior lipsite de consecinte au capatat brusc un nivel ridicat de importanta.

In miezul acestui an colorat de nesigurante existentiale, am descoperit bucuria si incantarea in placerile cu adevarat simple. Am framantat aluat si am copt paine. Si banana bread. Am facut obsesii pentru seriale si ne-am masurat saptamanile de izolare in numarul de episoade vizionate din Friends, The Crown, Unorthodox sau Comedians in Cars Getting Coffee.

Prin urmare, pentru mine, cele mai memorabile momente ale lui 2020 au fost (relativ) modeste.

Momentul lung dintr-o seara de primavara, cand am urmarit cu privirea felul in care lumina aurie a soarelui crea umbre violet pe peretele unei case. Frumusetea dis-de-diminetilor de vara, racoroase. Prima baie in mare, in august. O calatorie la Paris. Un brat enorm de lalele rosii si alstroemeria rosii, care mi-au umplut casa de culoare si miros de pamant reavan. Primul pui umplut cu ierburi aromate, unt si usturoi, facut la cuptor. Sentimentul de reusita si satisfactie la lansarea unei reviste – de fapt, chiar a 5 numere de revista, but who’s counting?

Prietenii devenite incredibil de stranse, iar alte cateva reinnodate. Simpatia creata cu vecini cu care nu vorbisem niciodata. Prima imbratisare dupa saptamanile de izolare.

Intalnirea cu un barbat extraordinar, care m-a facut sa rad cu lacrimi. Gesturile blande ale unei femei doctor veterinar, care mi-a spus ca nu va fi nevoie sa imi eutanasiez micul animal care imi tine companie de 14 ani. Cuvintele frumoase, generozitatea si umorul venite din partea femeilor intalnite (mai ales) online, via Instagram. Entuziasmul altor multe femei, care mi s-au alaturat Dragostea aratata de fiecare prieten sau prietena, fie ca a fost vorba de conversatia devenita zilnica, fie de seri petrecute gatind impreuna, apoi discutand pana spre zori. Descoperirea unor carti absolut extraordinare, citite pe nerasuflate. Torsul linistitor al pisicii mele, dormind mereu lipita de mine.

Orele petrecute avand grija de plante si bucuria fiecarei mici frunze nou-aparute. Ziua in care cafeneaua „mea” s-a redeschis si am savurat primul flat white dupa izolare. Fascinatia simtita in primul curs de tarot la care am participat – si incantarea traita la deschiderea primului set de carti cumparate. Mii de pasi de plimbare, cu castile in urechi, pe stradutele cartierului meu. Multele dimineti de duminici din vara asta, petrecute in cea mai umbroasa gradina, sub copaci ai caror frunze au forma de inima, in conversatii si in taceri cu cea mai buna prietena. O intalnire romantica, la cateva zile de la iesirea din izolare – oh atat de stangace, atat de banala si atat de spontana.

Vizitele la parintii mei si la sora mea, dupa o lunga pauza. Dorul de anumiti oameni, dor care in sine pare sa fie un simbol al acestui an. Ziua mea de nastere din acest an. Discutiile nesfarsite pe Zoom cu femeile din clubul meu de lectura. Scurtele reprize de dans prin bucatarie sau sufragerie. Ciocolata cu lavanda. Cateva conversatii care au contat cu adevarat.

Anul nou e la distanta de doar 3 zile. Intr-un an normal, as fi luat zilele de 31 decembrie si 1 ianuarie drept zile importante, care cer sarbatoriri pe masura, focuri de artificii la propriu si la figurat. Nu si anul acesta, cel putin pentru mine. Anul acesta, lucrurile vor sta diferit.

Le voi lua drept zile destinate micilor frumuseti zilnice, zile prin care sa marchez momente anterior prea putin recunoscute sau constientizate. Zile care vor fi momente de liniste, „tampon” intre saptamani de galagie si agitatie. Zile de pauza in care, daca ascultam cu mare atentie, ne putem auzi inima si simti propria umanitate.

Care au fost momentele tale memorabile din 2020?