Vara indiana: cum te imbraci intre vara si toamna?

La fiecare mijloc de septembrie, fredonez cantecul lui Joe Dassin si imi aduc aminte de diminetile cand, in drum spre scoala, cu ghiozdanul in spate, treceam printr-un mic parc cu alei acoperite de frunze aurii. Anul acesta am impresia ca toamna va avea ceva diferit. Poate are legatura cu cat de fierbinte si lunga a fost vara abia incheiata, poate cu cat

In orisice caz, zilele astea ne trezim intrebandu-ne: „ce-ar fi cel mai potrivit sa imbracam?” Verificam aplicatia meteo si vedem ca daca intr-o zi mercurul nu urca deasupra unui 17 grade, in urmatoarea depaseste 34 de grade la umbra. O adevarata vara indiana, care se intinde cu capricii si blandete pe urmatoarele 6-7 saptamani… Rochiile subtiri si vaporoase bune in august ar fi motiv de infrigurare la 7 dimineata, insa intr-o helanca ne-am sufoca de caldura. Stim ca este prea devreme sa tragem pe noi un pulover din mohair, sacoul din tweed e ridicol deocamdata, iar de pantaloni din catifea (reiata sau velur) nici nu se pune problema.

Si atunci ce ar fi potrivit sa imbracam in perioada urmatoare, cand pielea inca e brozata si cu parfum de monoï, dar bratele ne sunt deja incarcate de crizanteme? Mai dam o sansa unei camasi cu imprimeu hawaiian sau sarim direct in playlistul cu Taylor Swift, numai bun pentru seri cu fondue si vin rosu? Respectam sau nu sezonalitatile modei, vazand ca magazinele au trecut deja la colectii de toamna, tricotaje si culori autumnale?

Aveti, mai jos, cateva piste, sugestii si recomandari din partea mea, cu ajutorul carora va fi usor sa uniti piese din garderoba citadina de toamna cu cele purtate in cele mai insorite zile, pe cele mai romantice plaje.

Selectia principala

Incepeti cu o mica triere: selectati din garderoba de vara piesele care sunt cu adevarat transpozabile. Cu exceptia situatiei in care locuiti la malul marii, lucrati intr-un univers cu cod vestimentar ultra-cool, de surfer cu domiciliu tropical, nu aveti cum recicla tot ce ati purtat de-a lungul verii.

Lasati deoparte tot ce sugereaza nisip fierbinte si stat la cort sub cerul instelat; acestea vor fi tipul de haine care risca sa va aduca avertismente din partea departamentului HR: bermude cu multe buzunare, pantaloni scurti franjurati din denim, maieuri cu bretele subtiri, bustiere, topuri foarte scurte, rochii crosetate sau din prosop, rochii tricou ultra-casual, pantaloni largi si semi-transparenti din in sau voal de bumbac, tricouri cu spatele gol, orice piesa cu imprimeu tropical, cu fructe exotice sau in culori fluorescente. Look-urile inceputului vostru de toamna vor respecta si starea voastra de spirit, si stilul personal, dar si anotimpul.

Reciclati din topuri

Tricoul cu dungi marinaresti (si maneci scurte, lungi sau trei-sferturi) care mergea atat de bine pe plaja poate fi si acum imbracat fara a lasa impresia ca sunteti in port la Agigea. Nu cautati, insa, sa il asortati cu o mini-jupa din denim, nici cu fusta conica neagra de birou. Calea de mijloc este o tinuta in care tricoul marinière este asortat cu o pereche de pantaloni lungi cu pense (bleumarin, bej, roz, verzi, bleu), cu o pereche de pantaloni cu talie inalta si croi usor bufant, cu o fusta lunga plisata sau chiar cu o salopeta smart-casual (nu in genul salopetelor din denim cu bretele, ci acele salopete cu fermoar sau nasturi frontali). Acelasi tricou face casa buna si cu un sacou din in si jeansi pe timp de zi, si cu o geaca din piele pe timp de seara.

Acelasi principiu il puteti aplica tuturor topurilor estivale: maieuri simple albe si gri, un tricou din dantela, topuri colorate tie&dye, bluze tip ie, maieuri satinate, hanorace de orice fel, topuri din jerseu care va dezvelesc un umar, camasi usoare din dantela sparta… Adaugati-le un pulover tip vesta deasupra, un maieu de corp din bumbac sau microfibra pe dedesubt sau adaugati un sacou.

Bermude, in loc de pantaloni scurti

Nu va recomand sa imbracati pantaloni scurti la birou, indiferent cat de lungi si frumoase va sunt picioarele. Daca tineti neaparat sa nu purtati inca pantaloni lungi, va sugerez un compromis stilistic: bermude, in locul pantalonilor scurti. Sunt mai putin casual si mai putin sexy. Asadar, in locul bustierei sau sutienului costumului de baie, alaturati bermudelor o bluza sobra din matase, un pulover fin si subtire, o camasa oversize, un blazer bine croit. In picioare: tenisi sau basketi imaculati din panza, mocasini din piele supla, pantofi oxford sau sandale cu toc jos sau mediu, poate chiar cu niste saboti semi-eleganti.

Evident, cand spun bermude nu ma refer la pantalonii de drumetie, cu zece fermoare, unsprezece buzunare, sireturi portocalii la glezne si croiti din fas. Ma refer la o pereche de bermude croite in acelasi stil cu un pantalon de costum: lungi pana in dreptul genunchiului (poate o idee deasupra, poate o palma dedesubtul rotulei), cu linie dreapta sau larga (nu mulati), cu sau fara pense in talie.

Apropo, ii puteti purta si in weekend: cu un maieu alb, dintre cele reciclate in paragraful anterior.

Rochiile, la loc de cinste

Pana vara viitoare puneti la pastrare rochiile de vacanta: rochiile cu bretele subtiri, tricourile lungi pe care le purtati peste costumul de baie, rochiile ultra-involanate ca de flamenco, rochiile cu imprimeuri exotice, rochiile cu dungi marinaresti si orice alta rochie despre care realizati, instinctiv, ca nu se mai potriveste tabloului de toamna. Daca prognoza meteo permite, puteti continua sa va purtati rochiile romantice si boeme, rochiile albe sau cu imprimeuri botanic-florale (mai ales cele care au fundalul intunecat), schimbandu-le putin registrul stilistic. Cu accesoriile potrivite, aceste rochii pot fi imbracate pana toamna tarziu, pe final de octombrie si chiar pana pe la jumatatea lui noiembrie.

De pilda, o rochie ampla, din panza topita sau din in, poate fi stransa in talie de o curea maro din piele. O rochie-tunica sau o rochie-camasa pot fi purtate peste o rochie-furou sau peste o pereche de jeansi skinny sau, in loc de sandale, cu botine din piele intoarsa decupate la calcai si la varf. Rochiile albe din dantela pot fi asortate cu un slingback cu toc mic si o geanta cu forma geometrica sau, in weekend cu o geaca din dennim, espadrile negre si o geanta crossbody de culoare inchisa. O rochie cu bretele late, bustul incretit si infrumusetata de un imprimeu floral pe fundal negru va arata splendid cu un cardigan negru cu maneci scurte. In sfarsit, o rochie de inspiratie folk, cu imprimeu multicolor paisley, va arata splendid asortata cu un sacou cambrat si botine cu toc subtire si, pe final de saptamana, cu un pulover-vesta, geanta din rafie si tenisi metalizati.

Sortati-va maruntisurile, bijuteriile si accesoriile estivale

Incepeti cu suvenirurile si toate micile lucruri adunate de prin calatoriile acestei veri. Poate nici nu mai observati bratara din fire colorate de la incheietura, decolorata de trei luni de soare sau inelul din metal inverzit de valurile sarate. Puse langa o bratara FitBit sau un ceas elegant, maruntisurile care v-au insotit toata vara sunt nepotrivite. Este momentul sa va luati „la revedere” de la ele.

In schimb, puteti pastra accesoriile care s-au mentinut bine, cele care au acelasi aspect ca in ziua in care le-ati cumparat, plus bijuteriile al caror stil se potriveste cu perioada aceasta de tranzitie: o pereche de cercei in forma de scoica sau cu perle aplicate, pandantivele in forma de ancore, scoici, stele de mare, colierele multicolore in stil surfer… Atata vreme cat sunt in armonie cu tinutele pe care vi le pregatiti pentru saptamanile urmatoare, jucati-va si cu ele, amestecati-le cu celelalte bijuteriile ale voastre fine sau spectaculoase.

Daca tot suntem la capitolul accesorii: la tinutele casual inca puteti purta genti impletite din rafie sau iuta, traiste de umar din panza cu imprimeu african, bandana sau in carouri, sacose crosetate si cu franjuri, chiar genti din piele metalizata.. Cand vara va fi departe, puteti trece la gentile serioase, in culori intunecate, din piele matlasata, texturata sau stantata cu modele exotice.

„Working girl”, prelungind vara

Daca sunteti in tabara celor care-si doresc ca vremea de septembrie si octombrie sa fie ca la Rio, bazati-va in continuare pe fuste cu buline, rochii inflorate sau pantaloni cu imprimeuri indiene, pe sacouri roz si salopete verde-crud, pe camasi in culori degrade, ca si pe orice piesa din in, voal de bumbac, poplin, vascoza fluida sau amestecuri de fibre din gama lyocell/ tencell. Nu veti fi complet in afara sezonului pentru ca, oricum, nimeni nu are chef sa accepte ca suntem in plina toamna calendaristica.

Pe de alta parte, daca sunteti in tribul celor care abia asteapta ca toamna sa le schimbe garderobele, fortati putin nota stilistica prin culori si texturi. Cum spuneam la inceputul articolului, nu e cazul sa treceti direct la tricotaje, stofe groase si catifea, la haine matlasate si culori mohorate, la dresuri groase si cizme. Insa puteti alege o camasa bleu ciel, un veston maro ciocolatiu, o pereche de bermude din denim si niste mocasini… Sau o fusta midi visinie sau de culoarea prunelor si un tricou roz cu maneci scurte, peste care puneti o geaca subtire din piele (intoarsa?), de culoare verde masliniu.

Mai scotociti prin dulap dupa o centura din piele stantata cu finisaj de reptila, sosete din lurex sau dantela, o esarfa cu imprimeu leopard: toate sunt bune pentru a ajuta piesele estivale sa treaca cu brio prin toate lunile de toamna.

Iar daca vreti
… si cateva zeci de idei de tinute pe tema acestei tranzitii stilistice
… si exemple concrete de cum faceti layering cu stil, cum purtati acum jeansii albi si cu ce asortati rochiile albe
… si sugestiile mele pentru cromatica autumnala si incaltaminte de toamna
… si o lista a pieselor necesare in garderoba de toamna

Va reamintesc de webinarul „Stilul tau si tranzitia stilistica: de la vara la toamna”.
Pentru ca se potriveste sezonului, este singurul caruia i-am prelungit perioada de pret redus: 120 lei (pana in 30 octombrie), in loc de 150 lei.

Trimiteti-mi un mesaj la [email protected], ca sa va dau toate informatiile.

close

Nu rata nici un trend!

CITEȘTE POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE