Sunt sanse mari ca, de-a lungul timpului, sa fi auzit toate stereotipurile – pozitive si negative – legate de culoarea parului.

Blondele sunt aiurite, dar stiu cel mai bine sa se distreze, sunt cele mai seducatoare si au potential de dive. Brunetele sunt serioase, pragmatice, banale dar si cele mai inteligente. Roscatele sunt focoase, temperamentale si incapatanate. Cele cu parul negru ca pana corbului sunt misterioase, exotice si duplicitare. Si tot asa… Internetul e plin ochi de chestionare care iti explica ce nuanta de par se potriveste cel mai bine personalitatii tale.

Apropo, pentru ca mie imi place claritatea, incep cu o explicatie (in rezumat) a personalitatii. Personalitatea este totalitatea trairilor, gandirilor si comportamentelor noastre. Opiniile, credintele, valorile, atitudinile, perspectivele, predispozitiile noastre sunt parte din personalitate. Personalitatea se refera la atributele care ne diferentiaza de cel de langa noi, chiar si de geamanul / geamana noastra. Personalitatea, prin temperament si caracter, ne confera unicitate.

Revenind la tema articolului, perspectiva mea e urmatoarea: toate aceste explicatii, asocieri si recomandari sunt o ultra-simplificare. Trasatura definitorie a tuturor femeilor cu parul negru abanos nu poate fi redusa la „misterioasa” sau „duplicitara”. Asa cum este imposibil ca toate blondele sa fie naive, toate satenele sa fie serioase si toate roscatele, pasionale. Suntem mult mai complecse. E ofensator sa fim reduse la un stereotip…

Am si stiinta de partea mea, pentru ca ceva echipa de cercetatori (nu stiu daca britanici) a concluzionat ca nu exista nicio corelatie intre nuanta parului, personalitate si nivelul de inteligenta. Oamenii acestia de stiinta au descoperit in laborator ca, prin alterarea unei sigure secvente in ADN-ul unor soareci, urmatoarea lor generatie s-a nascut cu blana blonda – fara ca asta sa ii faca nici mai descurcareti, nici mai putin abili in labirinturi.

Acestea fiind spuse, nu am cum sa neg faptul ca cele mai multe nuante de par au asocieri profund culturale, cel putin in lumea occidentalizata. E suficient sa ne uitam la transformarile spectaculoase (de tip makeover) ale unor personaje de film, la perechi de personaje feminine din cinematografie, la diferentele dintre culoarea reala a parului unei actrite si nuanta aleasa pentru personajul ei la intrarea in rol si, mai ales, la modul conventional prin care schimbarea radicala a culorii parului (ca si modificarea lungimii acestuia) semnalizeaza lumii trecerea dramatica intr-o etapa diferita de viata.

Ma gandesc la mini-makeoverul Barbrei Streisand in „The Mirror has Two Faces”, unul din filmele mele preferate, in care personajul ei trece de la satenul timid, de soricel de biblioteca, reprezentativ pentru profesoara de literatura intelectuala si „fata batrana” de la inceputul filmului, la auriul intunecat si seducator al femeii eliberate care devine dupa divort.

Ma gandesc la Marilyn Monroe in „Domnii prefera blondele”, deja vopsita in blondul ei iconic si personajul ei de blonda prostuta, pusa in oglinda cu partenera ei bruneta din acelasi film, Jane Russell, al carei personaj se definea prin pragmatism, istetime si simt al umorului.
Ma gandesc la satenul cald al Emiliei Clark din realitate fata de blondul glacial definitoriu pentru Daenerys Targaryen, la blondul delicat natural al lui Sophie Turner fata de aramiul puternic al Sansei Stark, la brunetul profund sofisticat al Lenei Headey fata de blondul auriu purtat de Cersei Lannister.

In sfarsit, ma gandesc la atatea personalitati din lumea modei, muzicii si filmului care, cameleonic, isi schimba frecvent nuanta parului si ne anunta un nou statut, lansarea unui album, o noua filosofie de viata: Linda Evagelista, Rihanna, Emma Stone, Madonna, Kirsten Stewart, Billie Eilish, Cara Delevigne, Dua Lipa, Zendaya…

In sfarsit, stereotipurile si asocierile culturale de mai sus functioneaza ca un soi de shortcut si in relatiile dintre femei si barbati. Nu o spun eu, ci tot un studiu, publicat acum cativa ani in Scandinavian Journal of Psychology. Concluziile respectivului test psihologic a fost ca nuanta si culoarea parului unei femei influenteaza prima impresie lasata unui potential partener de cuplu. Acestia tind sa considere brunetele prietenoase, sofisticate si supuse, blondele dependente emotional, potentiale dive dar si iubitoare, iar roscatele distante, impulsive si egoiste. Nu comentez, asta e natura umana…

Desi nu imi place sa recunosc acest lucru, sunt constienta ca si perceptiile si gandurile mele sunt influentate de anumite generalizari.

M-am intrebat de multe ori daca femeile care isi vopsesc parul in culorile curcubeului, in nuante neon sau in nuante non-conformiste (roz, bleu, turcoaz, violet, verde, portocaliu incandescent) sunt cu adevarat rebele si excentrice, asa cum ma informeaza stereotipului.

Concluzia mea a fost ca aceste femei nu sunt revolutionare, activiste social, luptatoare sau deschizatoare de drumuri – nu intr-un mod evident, asa cum stim ca au fost Ioana d’Arc, Amelia Earhart, Golda Meir, Rosa Parks, Asmaa Mahfouz, Gloria Steinem si nenumarate altele. Dar asta nu inseamna ca nu sunt razvratite, nu inseamna ca nu incalca reguli (vezi asteptarile societatii), nu inseamna ca nu sunt nevoite sa faca fata unor comentarii meschine („ti-ai pierdut mintile, draga, cu parul asta albastru, la varsta ta?”), nu inseamna ca nu sunt indraznete in felul lor, in lumea lor. Nu toate gesturile de rebeliune sunt demonstrative, urlate, agresive. Pentru mine, traducerea simplului gest de a-ti vopsi parul intr-o culoare non-conforma este „nu fac parte din turma, nu ma tratati ca si cum sunt invizibila, nu ma supun unei viziuni inguste despre cum ar trebui sa arate o femeie, am curaj sa ma arat cum vreau eu!” Le admir si le multumesc acestor femei, unele anonime, altele cunoscute. Sunt modele de curaj si autenticitate pentru restul femeilor si fetelor.

In sfarsit, admiratia mea este nemarginita fata de femeile care nu isi mai acopera firele albe, lasandu-si parul sa devina o coama grizonanta sau argintie. Da, stiu ca exista si femei care, urmand un trend, isi decoloreaza si apoi revopsesc parul in tonuri de cenusiu, gri otel, fumuriu, chiar alb perlat. Nu la ele ma refer, ci la acele femei cool pentru care vanitatea nu are loc in ecuatia frumusetii, iar aparitia suvitelor albe este parte fireasca din viata, nu o tragedie. Si ele sunt rebele, paradoxal pentru multi, prin simplul fapt ca lasa natura sa isi urmeze cursul, nu intervin in aspectul lor fizic asa cum recomanda societatea. Le ador pe Sarah Harris, Caroline Labouchere si JoAni Johnson, ma topesc cand o vad pe Emmylou Harris (doamne, ce voce are!), sunt impresionata de Helen Mirren, de Elizabeth McGovern, de Andie Macdowell, iar inima mea se umple cand o ascult pe Stacy London.

Pentru mine, culoarea parului – naturala sau vopsita – nu are nicio legatura cu personalitatea. Are, in schimb, profunda legatura cu ceea ce percepem ca fiind identitatea noastra, pentru ca ne modelam imaginea exterioara in functie de identitatea perceputa la un moment dat.

De aici si intrebarile mele de mai jos pentru voi:

ce culoare de par va reflecta cel mai bine identitatea? ce nuanta spune cine sunteti?

*material realizat cu sprijinul Loncolor.